ORICUM · Volumul 2
Portret schițat al Alinei Feder

Alina Feder

Inginer chimist și chimist medical, consilier de dezvoltare personală, practician, instructor Certificate of Science ThetaHealing®, acreditată de THInK

„Treizeci și patru de ani a trăit în lumea dovezilor: inginer chimist, master în chimie clinică, chimist medical. Apoi a trăit ceva ce nu putea explica cu niciun protocol. Astăzi, ca instructor Certificate of Science ThetaHealing® (unul din cei 6 la nivel național), Alina Feder îi invită chiar și pe cei mai sceptici să păstreze gândirea critică, dar să nu lase nevoia de certitudine să închidă orice experiență înainte să înceapă. Autoritatea ei stă tocmai în această abordare: cercetează și structurează cu mintea omului de știință, apoi lasă experiența să fie trăită și observată.”

01

Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.

Lucrez cu oameni care știu perfect ce ar avea de făcut și, cu toate acestea, rămân în același loc. În cursurile și programele mele creez spațiul în care cursanții pot vedea, în sfârșit, convingerile și tiparele din subconștient care îi țin acolo.

Folosim testarea musculară, meditația și lucrul în starea cerebrală theta ca să identificăm și să eliberăm acele tipare și să construim răspunsuri noi.

Ce urmăresc nu este neapărat o revelație spectaculoasă, ci o schimbare de regim interior: de la luptă și rezistență, la claritate, asumare și pace.

02

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?

Că transformarea mea nu a început dintr-o deschidere naturală către spiritualitate. A început din rezistență.

Eram inginer chimist și chimist medical, formată să cer demonstrația, obiectivarea, explicația. Eram mentală, sceptică, rigidă. Și tocmai de aceea ceea ce am trăit într-un curs a contat atât de mult: mi-a relevat cine sunt eu de fapt, dincolo de aparență. Nu m-am mai uitat la limite, ci la nelimitare, la energia infinită din care făceam parte.

Dacă s-a putut deschide mintea mea, formată treizeci și patru de ani să nu creadă nimic fără dovadă, se poate deschide orice minte. Schimbarea nu începe cu o convingere. Începe cu o experiență.

Astăzi sunt mult mai intuitivă, dar nu mi-am pierdut mintea științifică. Ea este încă acolo, în felul în care explic, structurez și predau.

03

A existat un moment specific când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?

Pandemia. Până atunci trăisem cu un compromis confortabil: practicam ThetaHealing®, dar îmi spuneam în continuare „chimist medical”. Știința era identitatea publică. Restul era viața mea privată.

Când familia, prietenii și oamenii din jur au avut nevoie de sprijin, am început să lucrez mult mai mult cu ei. Am văzut ce se schimbă în ei. Și am înțeles că nu mai pot ține cele două lumi în camere separate.

Prima mea transformare fusese personală: de la boală și durere, la sănătate. A doua a fost profesională și identitară: de la chimist medical la consilier de dezvoltare personală, practician și apoi instructor ThetaHealing®.

04

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul îți spunea să te oprești. Ce s-a întâmplat după?

În pandemie s-a deschis posibilitatea de a deveni instructor ThetaHealing®. Cursurile se desfășurau online, dar erau predate în limba engleză, iar nivelul meu de comunicare nu era suficient pentru o formare atât de complexă. Pentru o vreme, oportunitatea a părut inaccesibilă.

Fiul meu, care studia în Anglia, s-a întors acasă. După mai multe discuții cu THInK, organismul care acredita instructorii, a fost acceptat ca traducătorul meu. Am intrat în formare și, în nouă luni, am parcurs întreaga curriculă disponibilă atunci.

Testul adevărat a venit mai târziu, la Atena. M-am dus la un curs fizic fără fiul meu, crezând că o colegă româncă mă va putea ajuta. Organizatorii nu i-au permis să traducă exercițiile, fiindcă nu era acreditată de THInK. Am simțit frustrare, revoltă, nedreptate și, mai ales, rușine. Nu mai aveam soluția pe care mă bazasem.

M-am oprit, am lucrat cu mine prin meditație și centrare și am acceptat situația pe care nu o mai puteam schimba. Apoi am vorbit în engleza pe care o aveam, imperfectă și suficientă cât să mă fac înțeleasă. Am terminat cursul și am primit acreditarea.

05

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Să spun cu voce tare ce s-a întâmplat cu corpul meu. Că, după experiența dintr-un curs, am trecut de la o boală autoimună și durere, la sănătate.

Pentru omul de știință care eram, afirmația asta avea un preț concret: reputația. Am fost ridiculizată și discreditată de oameni din propriul meu mediu profesional.

A meritat pentru că am încetat să-mi ascund propria experiență ca să păstrez aprobarea tuturor. Nu o vând ca promisiune pentru altcineva. Este ceea ce am trăit eu și punctul din care a început tot restul.  Astăzi, parcursul acesta are și o ironie discretă: sunt singurul instructor din România care creează programe ThetaHealing® dedicate medicilor, deși tocmai din acest mediu profesional au venit, la început, unele dintre cele mai dure reacții față de schimbarea mea.

06

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău?

Ideea că orice transformare trebuie să fie lungă, grea și obținută numai prin efort substanțial.

Nu cred că alternativa este să promitem rezultate rapide. Cred că problema este verdictul universal. Când îi spui unui om de la început că procesul lui va fi greu și îndelungat, îi poți întări tocmai convingerea că nu este capabil sau că va depinde mereu de cineva din exterior.

Fiecare om este unic, iar ritmul unui proces nu poate fi stabilit înainte ca omul să îl trăiască. Rolul meu nu este să spun cât de greu va fi, ci să creez un cadru în care el poate observa ce este posibil pentru el.

07

Când ești blocată, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute?

Mă opresc și accesez starea cerebrală theta prin meditație și centrare pe sine. Uneori fac asta prin rugăciune.

Nu caut imediat o soluție pentru situația care mă provoacă în acel moment. Întâi ies din agitația mentală din care văd numai obstacolul; abia apoi mă întorc la decizie.

08

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj, ce i-ai recomanda?

I-aș recomanda să aleagă o meditație ghidată de accesare a stării theta și să nu o trateze ca pe ceva ce trebuie bifat repede.

Să își lase telefonul deoparte, să își dea timp după meditație și să scrie ce a observat: ce emoții apar când observă acel blocaj, ce imagini, ce sunete și ce amintiri apar. Apoi, conștient, să aleagă să elibereze tot ce a observat.

Cu 50 de lei nu are nevoie să își cumpere o transformare. Poate cumpăra sau alege un spațiu în care să se audă mai limpede.

09

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi?

„ThetaHealing®”, de Vianna Stibal.

A fost cartea de la baza transformării mele, pentru că mi-a oferit un limbaj pentru ceva ce trăisem înainte de a putea explica. Mi-a arătat modul în care convingerile din subconștientul meu au determinat alegerile pe care le-am făcut, precum și modul în care mi-am construit realitatea.

Pentru mine nu a rămas o carte cu idei. A devenit începutul unei practici și, mai târziu, al unei noi profesii.

10

Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui?

O meditație de eliberare emoțională și centrare pe sine.

O recomand pentru că reduce distanța dintre „știu ce ar trebui să fac” și momentul în care pot să mă liniștesc suficient astfel încât să văd ce mă oprește. Nu îmi cere să fiu într-un anumit loc și nu depinde de programul altcuiva. O pot folosi exact când observ că reacționez din frică, oboseală sau frustrare.

11

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ, cine ar fi?

Vianna Stibal, fondatoarea ThetaHealing® și mentorul meu.

De la ea nu am primit concepte, ci o experiență: mi-a relevat cine sunt eu de fapt, dincolo de aparență. Nu m-am uitat la limite, ci la nelimitare, la energia infinită din care făceam parte. Nimeni nu m-a obligat la nimic: presiunea nu deschide pe nimeni. Cel mai important lucru pe care l-am luat de la ea este că informația singură nu produce transformare. Poți înțelege perfect un proces și să rămâi exact în același loc. Schimbarea începe în clipa în care accepți să îl trăiești.

12

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Am făcut o investiție foarte mare într-un dispozitiv de brain mapping, care înregistrează și cartografiază activitatea cerebrală. Îl folosesc înainte și după Cursul de Bază ThetaHealing®.

În România există mai mulți instructori ThetaHealing®, însă numai șase au ajuns la nivelul Certificate of Science ThetaHealing®. Această formare presupune absolvirea a peste 25 de cursuri, mai întâi ca practician și apoi ca instructor. Eu am practicat ThetaHealing® timp de cinci ani înainte să încep să predau. Nu am învățat doar să susțin un curs. În spatele fiecărei ore pe care o predau sunt ani de practică. Aparatul nu înlocuiește experiența și nu promite un anumit rezultat. Le oferă cursanților un reper obiectiv și măsurabil asupra propriului proces și ajută la dizolvarea rezistenței mentale a celor mai sceptici, astfel încât să poată integra complet în viața lor ceea ce trăiesc în timpul cursului.

13

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?

Curajul nu presupune absența fricii. Este propulsorul care te împinge dincolo de ea.

La Atena nu am devenit brusc fluentă în engleză și nici nu a dispărut rușinea. Am devenit omul care putea rămâne în sală chiar și cu ele acolo. Uneori curajul nu schimbă situația. Schimbă persoana care intră în ea.

Cu toate acestea, rușinea, frustrarea, furia și revolta au dispărut când am accesat curajul și am ales să continui dincolo de piedicile care mi-au fost puse.

14

Ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

Înseamnă să nu-i mai cer minții să îmi garanteze rezultatul înainte de primul pas.

Așa am trecut de la chimist medical la practician și instructor ThetaHealing®. Nu știam dacă oamenii mă vor urma, dacă reputația construită în treizeci și patru de ani va rezista schimbării, dacă voi reuși să construiesc o profesie nouă la vârsta la care alții își numără anii până la pensie. Știam doar că nu mai puteam separa ceea ce trăisem de ceea ce eram pregătită să ofer.

Îmi folosesc mintea ca să cercetez și să structurez, dar nu îi mai dau dreptul de veto asupra a tot ce nu poate înțelege și controla. Acționez, observ și experimentez pe parcurs.

15

Ce permisiune vrei să îi dai cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot amână?

Îți dau permisiunea să trăiești experiența înainte să o înțelegi complet.

Nu e nevoie să renunți la gândirea critică și nici să crezi ceva doar pentru că altcineva o spune. Dar nici nu e nevoie să aștepți ca mintea să îți ofere toate dovezile înainte să faci primul pas.

Fii curios/curioasă. Observă. Experimentează. Poți decide după aceea ce păstrezi și ce lași în urmă.

Permisiunea

„Îți dau permisiunea să trăiești experiența înainte să o înțelegi complet.”

Alina Feder