Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.

Ajut femeile să înțeleagă de ce repetă aceleași tipare și să ajungă la cauza lor, acolo unde se află de multe ori și puterea pe care încă nu și-au văzut-o. Le ghidez să își integreze ceea ce au trăit, să își descopere darurile și să construiască o nouă identitate, din care să poată lua decizii fără frică, să aibă relații mai sănătoase și să creeze viața pe care și-o doresc.

Îmi place foarte mult ca atunci când lucrez cu ele să le trec printr-o călătorie a durerii, de la rădăcină, implicând suflet, minte, corp, prin instrumente de terapii complementare, ghidare conștientă și puterea plantelor.

Femeile cu care am lucrat și-au transformat identitatea pentru că au lucrat și cu ajutorul tehnicilor de manifestare să își schimbe conceptul de sine, nu doar să obțină un anumit rezultat.

Cineva mi-a spus odată: „Ești o adevărată Anam Cara.” În tradiția celtică, Anam Cara înseamnă „prieten al sufletului”, acea persoană în fața căreia poți veni așa cum ești, fără măști, fără frica de a fi judecat. Mi-a spus că i-a fost foarte ușor să se deschidă în fața mea, deși în general îi era foarte greu să lase oamenii aproape. Ceea ce m-a emoționat cel mai mult a fost că nu am schimbat felul în care o văd, indiferent de ceea ce mi-a povestit. Chiar și atunci când a venit cu o poveste pe care o purtase mult timp cu rușine.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio-ul tău și nici în prezentările publice.

Am visat mereu că există un job de alintat și legănat bebeluși în spitale, pentru cei care nu au acces încă la mamele lor, din diverse motive.

Niciun bebeluș nu merită să trăiască măcar o clipă fără iubire, atenție, conectare.

A existat un moment specific, o zi, o conversație, un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?

Un moment decisiv a fost acela în care, după 2 ani și jumătate de chin cu fetița mea, în care am experimentat de la o dermatită atopică severă la insomnii, sensibilități senzoriale, tantrumuri interminabile, după 3 luni intense cu lucrul cu interiorul meu și tratamente naturiste, în colaborare cu un doctor naturopat, pielea fetiței mele a fost din nou curată, sistemul ei nervos tot mai reglat.

Apoi două victorii ale mele, tot în planul sănătății, în care aromaterapia m-a însoțit ca sprijin, au contribuit la a spune: eu pot face mai mult atât pentru familia mea, cât și pentru cei care veneau deja înspre mine să le împărtășesc ce am făcut de s-a schimbat totul la 360 de grade.

Nu spun și nu voi spune vreodată că uleiurile esențiale vindecă. Spun doar ce am trăit eu: am avut helicobacter pylori, alergie, insomnii și anxietate, iar, sprijinindu-mă și pe aromaterapie, alături de celelalte lucruri pe care le-am schimbat în viața mea, starea mea s-a echilibrat.

La fel s-a întâmplat și în viețile femeilor cu care am lucrat, în felul lor și în ritmul lor: o naștere nemedicalizată, în flow, o conectare profundă a unei cliente cu ea însăși, o fetiță cu simptome intense de alergie care și-a revenit, ochi care nu mai lăcrimau, schimbări bruște de stare care s-au liniștit, o revenire din depresia postpartum.

Atunci am înțeles cu adevărat puterea lui Dumnezeu, ce lucrează prin oameni și prin plantele ce ne-au fost puse la dispoziție, și conștientizarea cauzei emoționale a simptomelor noastre.

Lumea trebuie să știe despre asta neapărat! Eu știu ce înseamnă durerea și neputința.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Mă zbăteam foarte mult să le fac pe toate perfect. Nu aveam claritate în ceea ce înseamnă promovare, social media, eram foarte stresată pentru că făceam eforturi foarte mari, investeam foarte mult timp în crearea de conținut, în a face cunoscută expertiza mea, iar rezultatele nu erau cele pe care le așteptam.

Oamenii veneau doar din cercurile în care eram deja foarte cunoscută. Aveam tot mai puțin timp pentru mine și familia mea, eram obosită și stresată, deja nu mai făceam din plăcere partea de expunere a ceea ce fac.

M-am hotărât să nu mai fiu atât de obsedată de a face și să pun accent pe partea de concept de sine din care manifestam acele blocaje.

După ce am lucrat o ședință de reprogramare a subconștientului și am înțeles de unde venea acea greutate, totul s-a schimbat. A doua zi am avut 18 cereri în inbox. Femei care cu o zi înainte nici nu știau de existența mea. Dar au reușit să mă vadă pentru că eu am reușit să mă văd pe mine, în sfârșit.

Starea mea, capacitatea mea de a primi în jurul meu oameni noi care rezonau cu ce făceam, care aveau nevoie de serviciile mele și de susținerea mea.

Activitatea mea în online după această experiență a scăzut, m-am concentrat mai mult pe a fi decât pe a face obsesiv, și timp de 3 luni mi-au curs mesajele în fiecare zi, fără exagerare.

Atunci am înțeles ce înseamnă cu adevărat identitate de sine, concept de sine, și am dus mai departe inclusiv o metodă nouă.

M-a învățat că atunci când nu mai poți nu trebuie să renunți, ci să te odihnești, să schimbi strategia, să faci și altfel decât ai făcut, chiar dacă uneori poate părea contraintuitiv.

Într-o lume în care suntem presați la orice pas să facem mai mult, să fim mai mult este varianta câștigătoare, mai ales pentru femei.

Pentru că mai întâi devii. Apoi vezi.

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Cel mai mult m-a costat să spun cu voce tare că și eu am fost femeia care se simțea pierdută în propria durere și neputință. Că am trecut prin boală, traumă, rușine și sentimentul că mi-am pierdut de la sănătate, liniște, până la propria identitate.

Ani întregi am crezut că, mai ales ca terapeut, trebuie să fii impecabil. Când am renunțat la această protecție pe care o puneam ca scut între mine și ceilalți, oamenii au început să aibă mai multă încredere în mine.

Sunt o persoană extrem de atentă cu ceea ce împărtășesc despre intimitatea sufletului meu. Mai ales cu durerile mele. Mult timp nu am vorbit, pentru că a vorbi despre asta era o foarte mare vulnerabilitate. Lumea să știe cu adevărat cum gândesc era un pericol, pentru că m-ar fi judecat.

Am trăit momente în viața mea de acest gen, însă unul din perioada postpartum a fost edificator. Întrebată fiind despre experiența mea la naștere, am împărtășit, iar la ceva vreme am primit doar critici, judecată și minimizări ale durerilor și experiențelor mele.

Din această experiență am luat cu mine înțelepciunea că unii oameni nu vor să știe cu adevărat cum ești, că proiectează pe tine, că nu le poți deschide tuturor poarta sufletului tău, că unde nu e abilitate de conținere a durerii tale nu au ce căuta depănările și că ai nevoie de un cadru pentru a deschide răni foarte adânci. Nu am ce căuta unde nu e capacitate de compasiune și conținere emoțională.

Cu toate acestea, am învățat că durerea nu e sfârșitul poveștii, ci locul din care se naște o nouă identitate.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine.

„Scapă de durere. Scapă de traumă. Vindecă durerea ca să scapi de ea. Scapă de x, de y.”

Eu cred exact opusul. Intră în dialog cu durerea. Ea nu a venit ca să te rănească, ci ca să îți dezvăluie un dar, o lecție, talente și o nouă identitate. Când înțelegi mesajul, durerea își pierde puterea de a-ți mai conduce viața. Abia atunci ești în centrul ființei tale.

Există o nemăsurabilă putere și energie în durere, cu care, din păcate, nu se știe a se lucra, a se alchimiza pentru a aduce darurile și harurile de dincolo de ea. Doare? Trebuie să plec de aici.

Eu am dobândit această abilitate de a mă afunda în durere pentru a găsi cel mai frumos diamant, fără să mă pierd în ea, fără să mă îngenuncheze. Dar pentru aceasta este foarte important să înțelegi diferența dintre durere și suferință. Lupta cu durerea și cu ceea ce este provoacă suferință.

Pentru mine, durerea este un combustibil pentru a construi, pentru a descoperi noi oportunități de creștere. Există o frumusețe și o beatitudine în zona de durere care sunt deosebite.

Să ne uităm la marile capodopere, la cei mai mari muzicieni, scriitori, compozitori. Au transformat durerea în opere de artă, în capodopere.

Foarte multe cursuri și programe îți arată cum să susții ceva nou, fără să îți arate ce să faci cu părțile tale rănite care au nevoie de tine. De aceea rezultatele țin doar cât stau oamenii în acele programe. E ca și cum ai pune un acoperiș perfect, superb, pe o bază de lemn care e putredă. Desigur, după câteva ploi și furtuni, va ceda.

Unul lucrează doar cu mintea. Altul doar cu emoțiile. Altul doar cu corpul. Altul doar cu energia. Dar omul nu vine pe bucăți.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt.

Conectarea la corp și întrebările de reflecție interioară sunt primele lucruri pe care le fac.

Identific unde simt blocajul în corp și mă întreb când și unde am mai simțit asta. Și de acolo începe lucrul, până ajung să dizolv.

Uneori îmi iese rapid, alteori îmi dau seama că este ceva mai profund și poate e nevoie să lucrez a la long. Și atunci aplic absolut ceea ce știu.

Pe cât sunt de emoțională, pe atât de practică sunt și aplic terapiile cu sfințenie, ca și un regim.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?

Dacă mă întrebi pe mine, nu aș cheltui cei 50 de lei pe încă o carte pe care poate nu o voi termina sau pe ceva care îmi oferă doar o doză scurtă de dopamină.

Aș investi în ceva care mă aduce înapoi la mine.

Mi-aș lua un jurnal și un pix bun, aș merge într-un parc, într-o pădure sau lângă apă, mi-aș lăsa telefonul în geantă și aș petrece câteva ore doar cu mine.

Aș scrie fără filtre:

Ce nu mai funcționează în viața mea?

Cine am devenit și cine vreau să devin?

Ce aleg să las în urmă, începând de astăzi?

Apoi aș pune muzică, mi-aș mișca corpul fără reguli, fără pași, fără să mă gândesc cum arăt. Doar să las corpul să spună ceea ce mintea nu a avut curajul să exprime.

Pentru că multe dintre răspunsurile pe care le căutăm apar când ne reconectăm la corpul nostru.

Un pas înainte nu începe cu încă o informație. Un pas înainte începe în momentul în care îți creezi spațiu să te auzi din nou pe tine, nu neapărat când mai adaugi încă o informație în plus.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?

Dacă ar fi să aleg o singură idee care mi-a schimbat viața, ar fi aceasta: identitatea pe care o ai astăzi creează viața pe care o trăiești astăzi. Iar aceasta este creată în primul rând din gândurile și convingerile pe care le avem despre viață și din dialogul interior pe care îl purtăm zilnic cu noi.

Am citit sute de cărți și am investit ani în cursuri, dar momentul în care am înțeles cu adevărat cum funcționează mintea a schimbat totul.

Am început să observ că ceea ce cred despre mine devine felul în care trăiesc. Dacă mă vedeam blocată, găseam motive care îmi confirmau că sunt blocată. Dacă mă vedeam fără putere, luam decizii din lipsă și frică.

Când mi-am schimbat convingerile despre cine sunt, s-au schimbat și deciziile mele. Apoi au început să se schimbe relațiile, sănătatea, afacerea și felul în care mă raportez la viață.

Astăzi, înainte să încerc să schimb o situație, mă întreb: „Din ce identitate aleg să răspund?”

Cred că fiecare dintre noi creează din convingerile și presupunerile pe care le are despre sine și despre lume. De aceea, cea mai importantă muncă pe care o putem face nu este să controlăm ceea ce se întâmplă în exterior, ci să devenim conștienți de persoana care alegem să fim în fiecare zi.

Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?

Notes și recorder sunt prietenii mei. Îmi notez idei, planuri, protocoale, postări. Totul e pe categorii și astfel fac ordine și în minte, și în proiecte.

Îmi înregistrez podcasturi când sunt în flux, meditații, afirmații care mă ajută pe mine și pe clienții mei în diferite situații.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?

Neville Goddard. Este autorul la care mă întorc cel mai des. M-a ajutat să înțeleg cum convingerile și presupunerile pe care le am despre mine modelează felul în care trăiesc. De atunci, privesc viața diferit. Înainte să schimb o situație, mă uit la identitatea din care o creez.

Această perspectivă mi-a influențat felul în care lucrez cu oamenii, felul în care îmi cresc copilul și felul în care îmi construiesc viața.

Nu pentru că are toate răspunsurile. Ci pentru că m-a făcut să-mi pun întrebările potrivite.

Cred că o singură idee, înțeleasă în profunzime și trăită zi de zi, poate schimba mai mult decât zeci de cărți citite în grabă.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Cea mai grea decizie pe care am luat-o în ultimii trei ani a fost să accept invitația de a urca pe scenă, ca speaker, la Gala Femeilor Împlinite și de Succes, ediția întâi, București, 2024, unde urma să vorbesc despre povestea mea, despre misiunea mea și despre metoda pe care am creat-o.

Pentru mulți oameni poate părea o oportunitate frumoasă. Pentru mine a fost o întâlnire cu toate fricile mele. A trebuit să călătoresc fără fetița mea pentru acest proiect, iar această decizie a trezit răni vechi legate de separare și abandon.

O parte din mine simțea vinovăție. O altă parte știa că există un mesaj pe care trebuie să îl duc mai departe.

Ani la rând am fost femeia care a avut grijă, care a căutat răspunsuri, care a învățat, a studiat și a transformat propria durere într-o cale de vindecare. Dar acel moment m-a provocat să fac un pas diferit. Să nu mai țin această experiență doar pentru mine. Să îmi asum vocea. Să mă văd nu doar ca femeia care a trecut printr-o transformare, ci ca femeia care poate ghida alte femei prin propria lor transformare.

Am înțeles că uneori chemarea noastră vine exact în locul în care încă mai există frică. Pentru că acolo se află următoarea versiune a noastră.

Acea decizie mi-a arătat că pot fi mamă și femeie. Pot fi conectată cu copilul meu și în același timp conectată cu misiunea mea. Pot iubi profund și pot crea ceva care merge dincolo de mine.

Pentru mine, acel moment a fost o alegere între a rămâne ascunsă în siguranță și a păși în lumina propriei misiuni.

Țin minte și acum că, în avion, la întoarcere, fiind în stare de veghe, am văzut aceeași sală, cu 500 de invitați, sala în care tocmai vorbisem, și m-a luat o stare de panică. Era atât de vie simțirea și imaginea, încât am crezut că asta nu s-a întâmplat deja. Creierul meu încă nu procesase că se întâmplase și că „pericolul” trecuse.

Asta ne spune multe despre conversațiile interne pe care le avem câteodată: „cum o să fac eu oare, cum voi reuși, oare va ieși bine, oare sunt destul de pregătită pentru asta?”

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ce crezi că știe toată lumea.

Cea mai grea zi din viața mea a fost cea în care aveam să îmi pierd tatăl. A trebuit să accept că cel pe care îl vedeam muntele meu de om, puterea mea, se stingea. Cel mai greu, dar și cel mai plin de forță și lipsit de egoism, a fost momentul în care i-am spus, deși nu mă auzea conștient, că dacă vrea să rămână și să lupte suntem aici pentru el, dar că, dacă vrea să plece, să o facă și să nu se mai chinuie. L-am eliberat din toată energia aceea pe care o foloseam din disperarea de a nu-l pierde. În decurs de trei ore, a plecat.

Cel mai contraintuitiv lucru pe care l-am învățat despre curaj este că nu arată așa cum ne imaginăm.

Am crezut mult timp că oamenii curajoși sunt cei care nu se tem. Care au o pornire extraordinară spre a face ceva fără să le fie teamă, cu curaj.

Astăzi văd altfel. Curajul nu înseamnă să nu simți frica. Înseamnă să poți sta alături de ea fără să îi dai puterea de a decide pentru tine. Să treci efectiv prin frică.

Cele mai importante transformări din viața mea au venit în momentele în care mi-a fost cel mai frică. Când a trebuit să privesc dureri vechi. Când a trebuit să ies din starea de confort. Când a trebuit să fiu văzută.

Frica este adesea poarta către identitatea pe care încă nu ai avut curajul să o trăiești.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

În ultimele luni, am ales să îmi construiesc și să îmi asum public Metoda Anca Anam Cara, fără să știu exact unde mă va duce. Am început să pun într-o formă clară tot ceea ce am adunat și practicat în ultimii ani și să vorbesc despre Alchimia Identității, despre felul în care lucrez cu femeile și despre ceea ce vreau să creez mai departe. Nu am avut garanția că oamenii vor înțelege, că vor rezona sau că va funcționa comercial. Am făcut-o oricum.

Obișnuiam să fiu o perfecționistă. Nu că nu aș mai avea și acum reminiscențe, dar am reușit să înțeleg că este doar o mască de a amâna, de a fugi de imperfecțiune, de frica că nu fac îndeajuns de bine.

Azi înțeleg că orice meditație, proiect, curs, idee puse în practică, chiar și imperfecte, sunt mai valoroase decât o idee care moare din fașă pentru că nu e destul de bună, grandioasă, mare.

Ce e diferit față de cel care așteaptă, adică eu cândva, este că acum înțeleg că această perfecțiune este o claritate pe care aveam pretenția și impresia de a o avea înainte de a începe orice, însă acum înțeleg că această claritate poate veni chiar și în timpul procesului.

Că odată ce începi a face ceva, poți ajusta mai bine, pentru că vezi clar ce merge și ce nu merge, și e și mai eficient. Să aștepți până când ai totul pus cap la cap, perfect, înseamnă în primul rând pierdere mare de timp și de resurse.

Înțeleg că, dacă ideea a venit la tine, vor veni și resursele pentru a o duce la bun sfârșit. De multe ori nu am garanția că ceea ce creez va avea succes, însă am ales să creez oricum.

În dansul energetic îmi apar multe idei. Înainte mă gândeam: o să fie benefic cuiva, o să placă, o să primească bine lumea? Acum știu deja că fac bine ceea ce fac, pentru că o fac din flux, din inspirație, din iubirea de a crea, din prea plinul meu.

Acum știu sigur că va ajunge acolo unde trebuie, când trebuie, în timp divin, și îmi mulțumesc că am dat voie energiei creatoare să treacă prin mine.

Diferența între a aștepta garanții și a ști deja este energia din care acționezi și creezi. A face pentru a obține rezultate sau a face pentru a-ți crea o nouă identitate. A face din lipsă sau din prea plin.

Deși nu pare, a face fără a avea garanții stă la baza materializării, a manifestării conștiente. Când faci fără să ai așteptări, când te relaxezi știind că ceva bun are să vină, atunci se întâmplă cele mai frumoase creații.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?

Îți dau permisiunea să începi. Să faci acel prim pas chiar dacă încă există frică.

Să îți urmezi chemarea chiar dacă nu ai toate răspunsurile. Să îți lași vocea auzită chiar dacă o parte din tine încă se întreabă dacă este suficient de pregătită.

Ceea ce ai de oferit nu are nevoie de perfecțiune. Are nevoie de prezența ta. De energia ta și de frumosul tău de a fi.

Lumea nu are nevoie de o versiune a ta care așteaptă momentul perfect. Are nevoie de femeia care alege să se ridice, să creeze și să aducă în lumină ceea ce a fost pus în ea.

Dă-ți voie să dezamăgești și vei fi liberă. Nu mă refer la a face rău cu bună știință, ci la a te alege pe tine chiar dacă asta ar însemna să dezamăgești pe unii oameni din jurul tău. Dar și acei oameni vor fi liberi de amăgirea pe care și-au creat-o în jurul imaginii tale. Mi-aș fi dorit să fi avut această libertate mai demult.

Nu mai aștepta să devii cineva. Ești deja.

Pe mine m-a ajutat cel mai mult să încep cu gândul că nu o fac doar pentru mine, că nu este despre mine talentul, harul și darul pe care le am. Acestea toate ne sunt date pentru a face lumea mai bună, mai frumoasă, mai luminoasă, mai interesantă. Ne sunt date pentru lume.

Când înțelegi asta, nu mai poți sta. Nu mai poți văduvi pe alții de cunoaștere, de iubire, de frumusețe, de bine.

Fă-o acum, pentru că picătura ta de cunoaștere poate fi oceanul altcuiva. Începe, pentru că ți se vor deschide foarte multe căi și îți promit că vei vedea că misiunea sufletului tău nu este doar una. Ci are mai multe nuanțe și forme.

Nu începem de cele mai multe ori pentru că ne este frică să nu alegem calea „corectă”, neștiind că ea va curge tocmai din încercările pe care le întâlnim în acest proces de devenire.