Claudia Radu
Copywriter și autor de literatură fantasy, după 25 de ani în vânzări
„Coaliția Umbrelor. Așa se numește cartea la care scrie, și tot așa își descrie munca: se joacă cu umbrele din mintea ei. Douăzeci și cinci de ani a lucrat în vânzări, până când a pensionat omul de vânzări din ea și și-a rescris identitatea în fața tuturor. Acum descurcă haosul creativ din capul altora și îi ajută să-și spună povestea fără frica de expunere. Citește Shakespeare, dar fraza după care se ghidează în zilele proaste e a lui Gică, șofer pe buldozer: indiferent ce apare, important e să trecem peste.”
Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.
Sunt copywriter și, practic, descurc haosul creativ din capul oamenilor și îl transform în cuvinte care conectează, vând și rămân memorabile.
De multe ori, oamenii care ajung la mine au experiență cât alții din piață nu au nici pe jumătate. Numai că aceia au clienți, pentru că știu să se promoveze. Așa apare sentimentul frustrant că ești cel mai bine păstrat secret din nișa ta.
Mă chinui să le fac cele mai bune și mai frumoase texte, iar ei nu postează de frica expunerii. Uite așa pierd ore întregi să fac terapie cu ei.
Îi ajut pe cei cu care lucrez să își asume cine sunt cu adevărat și să-și spună povestea, fără frica de expunere în social media.
Iar când nu scriu pentru branduri, construiesc lumi fantastice ca autor de literatură fantasy, pentru că, până la urmă, de acolo își trage energia tot filonul meu creativ.
Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio-ul tău și nici în prezentările publice.
Probabil faptul că sunt un „dezertor” după 25 de ani în vânzări. Nimeni nu se așteaptă ca un autor de literatură fantasy și un copywriter creativ să aibă un trecut atât de ancorat în targete și negociere. Am vândut în B2B și B2C, în ospitalitate, în industria financiară și în oțel.
Am făcut o trecere radicală de la un domeniu ultra-pragmatic la creație pură, o decizie pe care mulți au considerat-o o nebunie, dar care mie mi-a dat o superputere: știu să pun magia exact acolo unde aduce și rezultate.
A existat un moment specific, o zi, o conversație, un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?
Nu pot să spun că am avut vreo epifanie spectaculoasă, ci mai degrabă un moment în care s-au combinat luciditatea, curajul și tenacitatea.
Toate șocurile și schimbările din economia globală m-au obligat să fac un pas înapoi și să reflectez. Mi-am dat seama că am o întreagă „trusă de scule” adunată în zeci de ani și că e timpul să o folosesc altfel.
Am simțit o nevoie acută de explorare, de libertate creativă, de a nu mai fi doar un spectator vulnerabil și speriat de schimbările din jur. Am decis să nu mai aștept garanții și să încep să scriu, pentru mine și pentru alții. În 2025 am dat pur și simplu de o reclamă la Picasso Copywriting, care mi-a sosit în feed, că nu degeaba ne citește Facebook gândurile. Mi-am ales acel curs de copywriting, am început să pun în practică toate noțiunile de acolo și iată-mă aici.
Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?
Momentul în care am început să trimit primele oferte de copywriting și am primit un duș rece.
Cursul de copywriting spunea că eu trebuie doar să creez textele, însă piața reală striga altceva: clienții erau depășiți de tehnologie, n-aveau timp să învețe și voiau pe cineva care să le și implementeze totul, cap-coadă.
Totul în mine zicea să mă opresc: nu sunt o persoană tehnică, iar procesul mă frustra teribil. În loc să renunț sau să aștept clientul ideal care nu mai venea, am strâns din dinți și am început să învăț din mers toate uneltele tehnice.
Ce s-a întâmplat după? Mi-am dat seama că învățarea e un work in progress continuu, dar asta m-a transformat dintr-un simplu om care scrie text într-un partener complet, de neînlocuit pentru ei.
O clientă, Mia P., hipnoterapeut, a pornit de la zero. A ajuns la 380 de oameni în baza de date și 78 în comunitatea de WhatsApp, iar la prima lansare a programului ei de grup a vândut către 30 de clienți.
Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?
Să-mi rescriu identitatea în fața tuturor.
Trecerea de la ce făceam înainte la noua mea versiune a însemnat o luptă cu frica de judecată. Dar mi-am dat seama că oamenii nu aveau nicio problemă, problema era la mine: trebuia să pun piciorul în prag și să spun „Asta sunt acum!”.
A meritat fiecare secundă de disconfort.
Am tot fost îndemnată să scriu despre viața mea, nu ficțiune.
Partea amuzantă? Să scriu despre mine rămâne un sport de performanță. E clasicul sindrom al cizmarului fără ghete: pot construi universuri pentru alții într-o clipă, dar când vine vorba de propriile proiecte, îmi vine să cer ajutorul unui alt copywriter!
Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine.
Cred că e mai degrabă un mit, nu un sfat: „nu se mai cumpără texte, AI-ul înlocuiește creatorii și lumea nu mai citește cărți”. E cel mai periculos mod de a te autolimita.
AI-ul îți dă scheletul, dar carnea, sângele și emoția le pui tu, după ore de muncă în care înțelegi cu adevărat clientul și de ce-ul lui.
Cel mai bun feedback pe care l-am primit vreodată pentru niște postări livrate a fost: „Se vede că mi-ai citit cartea.” Era vorba despre cartea Nicoletei Neagoe, „E viața ta. Alege-te pe tine fără vinovăție”.
Iar la capitolul cărți, rețelele sociale n-au omorât lectura, ci doar au ridicat ștacheta: oamenii caută mai mult ca niciodată să evadeze în lumi fantastice și povești bine scrise. Ne lipsește magia, nu atenția.
Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt.
Când mă blochez, opresc orice zgomot.
Nu aplic vreo tehnică sofisticată de productivitate, ci pur și simplu respir profund și recitesc textul cu voce tare. Mă întorc la momentul în care am simțit prima dată scânteia ideii și încerc să retrăiesc sentimentul de atunci. Încerc să simt cum sună când îl aud.
Scrisul la mine e 100% despre stare; dacă îmi pierd conectarea cu ce am simțit la început, blocajul e garantat. Așa că primul pas e o întoarcere la emoție, nu la logică.
O zi bună e una în care am timp să scriu 5000 de cuvinte pentru cartea mea și textul curge frumos atunci când îl citesc cu voce tare.
Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?
Să-și cumpere o carte, ideal ceva din zona de ficțiune sau fantasy, care să nu aibă absolut nicio legătură cu munca lui, o cafea bună și să meargă în cel mai liniștit parc pe care îl știe.
Să închidă notificările de la telefon și să se piardă câteva ore într-o altă lume.
Nimic nu deblochează o minte înțepenită în propriile gânduri mai repede decât o ieșire temporară din propria realitate.
Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?
Dacă aș numi o singură carte sau o singură idee, aș minți frumos.
Creierul meu nu e construit în jurul unei rețete unice. Lucrez și iau decizii adunând piese din tot ce trăiesc: de la un capitol dintr-o carte de fantasy, până la o negociere de proiecte noi.
Procesul meu e dinamic, se construiește bucată cu bucată, iar cel mai fascinant lucru e că încă nu am atins forma finală. Sunt într-o continuă descoperire a propriului potențial, iar asta mi se pare mult mai valoros decât o singură carte.
Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?
Reportofonul.
M-a salvat de la purtat după mine zeci de agende, carnețele și post-it-uri pe care oricum le pierdeam prin geantă.
Când îți vine o idee bună, fie un hook de copy, fie un detaliu dintr-o lume fantasy, ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să stai să tastezi pe ecranul telefonului sau să cauți un pix care nu scrie. Apeși pe înregistrare, dornic să prinzi ideea caldă, și vorbești exact așa cum îți vine.
Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?
William Shakespeare.
La el găsești tot ce ai nevoie pentru a scrie texte memorabile: intrigă, conflict interior și o înțelegere profundă a naturii umane.
Ce găsesc la el și nu găsesc altundeva? Măiestria limbajului. Dacă vrei să înveți să captezi atenția cu adevărat, înveți de la cine a făcut asta pentru secole, nu pentru 24 de ore pe un feed.
Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?
Decizia de a „pensiona” definitiv omul de vânzări din mine după 25 de ani și de a deveni copywriter și autor de literatură fantasy.
Miza a fost uriașă: practic, am dat la o parte un sfert de secol de expertiză și siguranță ca să intru pe un teren unde eram o necunoscută.
N-a fost o decizie impulsivă, ci o alegere conștientă de a nu mai trăi pe pilot automat. Am pus pe cântar confortul de atunci versus libertatea creativă de acum și am ales să mi se facă dor de necunoscut.
Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ce crezi că știe toată lumea.
Am fost învățați că oamenii curajoși sunt un fel de supereroi fără ezitări, dar eu cred așa: curajul real e mult mai puțin glam.
Înseamnă să spui cu voce tare că ți-e frică de mori, să recunoști că ai mai trecut prin starea asta și să mergi mai departe cu frica de mână.
Curajul nu e un scut de protecție, e pur și simplu decizia de a acționa în timp ce îți tremură picioarele.
Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?
Să renunț la nevoia de a fi pe placul tuturor.
Diferența dintre mine și cineva care așteaptă e că eu mi-am dat permisiunea să fiu văzută exact așa cum sunt, chiar dacă asta înseamnă că unii vor da scroll mai departe.
A merge fără garanții înseamnă să-mi asum complet rezultatele, bune sau rele. Îmi pun ideile, serviciile și poveștile pe masă și merg mai departe, indiferent de ecoul pe care îl primesc. Nu cred în viralitate.
M-am apucat de scris cartea, fără să mai procrastinez, fără să mă mai gândesc dacă o va cumpăra cineva sau nu. Pur și simplu vreau să-mi trimit povestea în lumea largă.
Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?
Îi dau permisiunea să-și reinventeze povestea.
Nu există „prea târziu” și nu există nicio regulă scrisă care să te oblige să rămâi omul de ieri.
Caută în interiorul tău, găsește scânteia aia pe care ai tot amânat-o și dă-i drumul în lume. Schimbă-ți viața, urmează-ți visul și nu mai aștepta permisiunea nimănui, o ai deja pe a ta.
„Caută în interiorul tău, găsește scânteia aia pe care ai tot amânat-o și dă-i drumul în lume. Schimbă-ți viața, urmează-ți visul și nu mai aștepta permisiunea nimănui, o ai deja pe a ta.”