Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.

Îi ajut pe soloprenori, antreprenori și liderii echipelor mici să observe ce transmit în conversațiile care contează și să își adapteze comunicarea fără să își piardă autenticitatea sau limitele. Prin analiza comportamentală DISC și exerciții aplicate, îi ajut să își vadă punctele oarbe, să înțeleagă efectul lor asupra celorlalți și să transforme analiza, teama de a deranja sau nevoia de control în claritate și acțiune. Astfel, lucrurile importante nu mai rămân nespuse și nu mai revin, conversație după conversație, sub forma acelorași tensiuni.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio-ul tău și nici în prezentările publice.

Poate i-ar surprinde că sunt funcționar public și că trăiesc zilnic între două lumi care nu se întâlnesc întotdeauna ușor: una în care vorbim deschis despre valori, stiluri comportamentale și leadership și alta în care asemenea conversații se poartă mai rar și mai discret.

Iar când am nevoie să mă reașez, aleg liniștea micii plantații de lavandă pe care o îngrijim împreună cu familia.

A existat un moment specific, o zi, o conversație sau un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva? Ce s-a întâmplat?

În vara lui 2024, funcția de șef de birou pe care o obținusem prin concurs a fost desființată. Pe hârtie a fost o reorganizare. În realitate, pentru mine a însemnat revenirea într-o funcție de execuție.

Nu a fost doar o schimbare de organigramă. Pentru mine, care așez dezvoltarea și creșterea printre valorile centrale, a fost un moment dur și un semn că nu îmi pot lăsa evoluția profesională în mâinile unui singur context.

Începusem deja un proces de mentorare în leadership, dar atunci am decis să îl iau cu adevărat în serios și să construiesc, în paralel, propriul drum de trainer și coach.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Într-unul dintre programele gratuite pe care le-am facilitat, l-am invitat pe directorul unității în care lucrez. Nu a participat la toate sesiunile, dar mi-am dorit oricum să îi cer un feedback.

Mi-a spus simplu: „Este un curs de comunicare de bază.” Inițial m-a durut. Foarte repede însă am ales să privesc răspunsul ca pe un semnal că pot aprofunda. Am continuat să studiez analiza comportamentală, am obținut diploma de trainer în analiză comportamentală DISC și am început să adaptez tot ceea ce fac prin prisma stilurilor comportamentale.

În timp, am ajuns să apreciez sinceritatea acelui răspuns. Nu m-a oprit. Mi-a arătat unde puteam crește.

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

M-a costat să spun public că îmi doresc să avansez. O persoană din conducerea instituției a fost contrariată că îmi permit să spun ce îmi doresc și mi-a răspuns că nu ar fi moral să ocup acea funcție. Aș fi înțeles această obiecție dacă mi s-ar fi oferit măcar dreptul la un interviu de departajare.

M-a durut pentru că nu era doar despre o funcție, ci despre sentimentul că trebuie să îmi justific dreptul de a crește.

Privind în urmă, a meritat să nu îmi retrag dorința și să nu mă fac mai mică decât sunt. Am continuat să investesc în formarea mea ca trainer și în analiza comportamentală. Acest parcurs nu mi-a adus doar instrumente profesionale, ci și capacitatea de a observa mai repede când mă grăbesc să trag concluzii despre oameni și de a-mi păstra energia pentru ceea ce pot construi.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine.

„Chiar dacă eu spun, tot nu se schimbă nimic.” Aud această convingere foarte des, aproape întotdeauna de la oameni care au trecut deja prin experiențe ce par să o confirme. Nu le spun că se înșală. Le spun că schimbarea nu începe de la disponibilitatea celorlalți de a se schimba, ci de la consecvența cu care îți susții intenția și înveți să o comunici.

O altă capcană este credința că, dacă ne cunoaștem punctele forte sau dacă am primit informația corectă, suntem deja acoperiți. Avem însă și puncte oarbe, iar efectele lor sunt observate adesea mai întâi de cei din jurul nostru.

Informația este un avantaj doar dacă avem răbdarea să ne observăm și să exersăm comportamente noi. Altfel, ea poate deveni o formă elegantă de amânare, iar noi rămânem în aceleași convingeri și obiceiuri.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt.

Vorbesc cu unul dintre mentorii mei. De fiecare dată, conversația îmi oferă o altă perspectivă asupra situației și mă ajută să ies din cercul propriei analize.

Am și eu un blocaj legat de vizibilitate și de construirea autorității. Știu că sunt într-un proces de schimbare a identității profesionale și aleg să nu mă prefac că această tranziție nu există. Accept momentele în care apare sindromul impostorului. Ceea ce nu accept este să mă opresc din lucrurile pe care am nevoie să le fac.

Îmi repet că, dintr-un ocean întreg de oameni, vor exista unii care vor rezona cu subiectele mele și cu felul în care le explic. Rolul meu este să le dau posibilitatea să mă găsească.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?

I-aș recomanda să își ofere câteva ore în care să iasă din propria presiune. Să meargă într-o librărie unde poate comanda un ceai, să răsfoiască fără grabă mai multe cărți, fără obligația de a cumpăra una, apoi să vadă o comedie la cinema.

La final, i-aș propune să noteze într-o singură propoziție cel mai mic pas pe care îl poate face a doua zi. Uneori, blocajul nu are nevoie mai întâi de încă o rundă de analiză, ci de puțin spațiu.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?

Cartea care mi-a schimbat fundamental felul în care lucrez este Toți comunicăm, puțini stabilim relații, de John Maxwell. Ideea centrală mi-a rămas simplă și practică: nu este suficient să ai un mesaj corect. Contează dacă omul din fața ta se simte văzut, înțeles și poate primi acel mesaj.

După ce am citit-o, am organizat un mastermind pornind de la ideile ei. În același timp, având și propriul raport DISC, am observat ceva incomod despre mine: conștiinciozitatea mea, tradusă uneori prin perfecționism, nu mă ajuta întotdeauna. Puteam să caut prea mult formularea potrivită în loc să intru într-o conversație reală.

De atunci, înaintea unei discuții importante, nu mă mai întreb doar „Cum să spun corect?”, ci și „De ce are nevoie persoana aceasta ca să poată auzi ceea ce vreau să transmit?”. Aleg această carte pentru că nu mi-a oferit doar idei despre comunicare, ci un mod concret de a construi relații.

Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță sau un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?

În telefon am aplicația „Viața cu sens”, creată de Niculina Gheorghiță. O folosesc pentru o practică zilnică de recunoștință și introspecție.

Nu o deschid ca să devin mai productivă, ci ca să mă opresc câteva minute și să observ ce port cu mine în ziua respectivă. Pentru mine, consecvența în muncă și în creație începe mai puțin cu presiunea de a face și mai mult cu puțină claritate interioară.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?

În perioada aceasta, mentorul pe care îl urmăresc cel mai atent este Bianca Costea. O aleg pentru felul în care lucrează cu întrebările. Acolo unde eu văd doar un blocaj sau nu găsesc nicio întrebare bună, ea vede imediat trei sau patru direcții care merită explorate.

Nu îmi oferă răspunsuri gata făcute, ci mă ajută să ajung singură la ceea ce am nevoie să înțeleg. Exact asta îmi este util acum: să ies din analiza care mă poate ține pe loc și să transform introspecția în decizii și acțiuni mai clare.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Cea mai grea decizie a fost să devin vizibilă public ca trainer și coach. Până în iarna lui 2025 lucrasem mai ales cu oameni care mă cunoșteau deja. La început am scris despre evenimentele pe care le organizam împreună cu diferite asociații, pentru că mi se părea mai ușor decât să public un text despre mine și despre ceea ce trăiam.

Nu am luat decizia impulsiv. Îmi amintesc că m-am consultat cu soțul meu când am scris pentru prima dată o poveste din viața mea. Miza nu era doar o postare pe Facebook. Era alegerea de a nu mai ține ascunsă partea din mine care construiește acest drum profesional, chiar dacă expunerea continua să îmi fie inconfortabilă.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ceea ce crede toată lumea.

Cel mai contraintuitiv lucru pe care l-am învățat este că exprimarea curajului nu îți aduce întotdeauna respectul oamenilor, cel puțin nu imediat. În contexte foarte ierarhizate, faptul că spui ceva incomod poate fi interpretat ca lipsă de loialitate, ambiție personală sau dorință de a ieși în evidență.

Pentru mine, curajul nu mai înseamnă să fiu combativă sau să câștig o confruntare. Înseamnă să spun limpede ce consider important și să îmi asum dorințele și valorile, chiar dacă ceilalți nu le validează imediat.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

Pentru mine, să merg înainte fără garanții înseamnă să păstrez zilnic o acțiune concretă pentru drumul pe care îl construiesc, chiar dacă am la dispoziție doar zece sau cincisprezece minute. Nu aștept să cunosc rezultatul înainte să încep. Testez, observ ce funcționează, ajustez și continui.

În mai 2025 am început cursul meu de comunicare cu două grupe gratuite, la care au participat nouăsprezece persoane. Apoi l-am continuat contra cost, în serii mici, de una până la opt persoane. În 2026, dintre cele douăzeci și opt de persoane care au participat la curs, trei au ales să continue într-un program de dezvoltare personală bazat pe raportul DISC, iar una dintre ele a continuat ulterior cu coaching.

Nu am avut nicio garanție că acest parcurs va duce undeva și, până acum, nici nu a fost unul profitabil. În tot acest timp am lucrat însă cu patruzeci și șapte de persoane și am văzut că unele dintre ele au rezonat profund cu felul în care predau, exersăm și aplicăm.

Diferența dintre mine și cineva care așteaptă este că aleg să rămân în acțiune înainte să văd confirmarea.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să-i dai?

Îți dau permisiunea să privești cu adevărat ce faci prin cuvintele tale: ce construiești, ce închizi și ce lași neclar. Cuvintele pot apropia sau pot răni, pot deschide o conversație sau o pot opri.

Nu aștepta formula perfectă. Începe prin a observa cum comunici, ce transmiți și ce puncte oarbe îți influențează mesajul. Apoi spune lucrul important, chiar dacă încă înveți cum să îl spui.