Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.

Ghidez femeile de peste 40 de ani, după divorț sau relații toxice, să iasă din tiparele care le țin blocate.

Le ajut să-și înțeleagă reacțiile, să-și regăsească vocea și să pună limite fără vinovăție. Astfel, își construiesc o relație mai bună cu ele însele și cu cei din jur.

Eu le însoțesc în trecerea de la „trebuie să îi salvez ca să fiu iubită” la „pot să mă aleg pe mine fără să mă simt vinovată”.

O femeie cu care am lucrat ieșise dintr-o relație toxică, dar încă spera să se întoarcă la același partener. A început să înțeleagă diferența dintre dorul de iubire și întoarcerea într-un loc care o rănea. Nu s-a mai întors în relația veche, a început să își exprime vocea mai clar și a putut să închidă acel capitol cu mai multă conștiență.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio-ul tău și nici în prezentările publice.

Mi-am schimbat vocația după 40 de ani. Până atunci am lucrat în alte domenii, care nu aveau legătură cu ceea ce fac azi.

Nu sunt doar terapeutul care lucrează cu emoții grele. Sunt și femeia care iubește frumosul, libertatea, drumurile noi și momentele în care viața se simte vie.

A existat un moment specific, o zi, o conversație, un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?

Da. După ce fiul meu a terminat liceul, m-am trezit într-o dimineață cu o întrebare care nu-mi dădea pace: „Eu ce fac acum cu viața mea?”

Până atunci îmi investisem energia în familie și în afacerea mea, dar simțeam că ceva lipsește. Am intrat în meditație și am auzit foarte clar o voce interioară care mi-a spus: „Tu ai știut dintotdeauna ce ai de făcut.”

În acel moment am știut că voi studia psihologia. M-am înscris la facultate și, privind în urmă, aceea a fost una dintre cele mai importante decizii ale vieții mele.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Cel mai greu a fost să aleg divorțul. În jurul meu erau multe voci care îmi spuneau să mai încerc, să am răbdare, că o familie trebuie salvată cu orice preț.

Dar eu trăiam deja într-o relație în care îmi pierdusem vocea și respectul de sine. Am ales să plec, chiar dacă nu știam ce va urma.

A fost una dintre cele mai dificile decizii, dar și cea care mi-a redat libertatea și m-a adus pe drumul pe care sunt astăzi.

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

A trebuit să depășesc vocile din jurul meu, convingerea că nu sunt suficient de bună, că nu contez, și apoi decizia de a divorța, când lucrurile duseseră către disprețul, neaprecierea și abuzul emoțional al partenerului.

Decizia de a divorța a fost un moment care mi-a adus dezaprobarea familiei mele, a tatălui meu. A trebuit să depășesc „gura lumii”, criticile și judecățile celorlalți.

Acum pot să văd că m-a costat libertatea de exprimare, bucuria, conexiunea autentică.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine.

Unul dintre cele mai dăunătoare sfaturi este: „Timpul le vindecă pe toate.”

Timpul, de unul singur, nu vindecă nimic. Poți trece prin mai multe relații și să repeți aceeași poveste dacă nu înțelegi ce se activează în tine și nu schimbi relația pe care o ai cu tine însăți.

Vindecarea începe atunci când ai curajul să te oprești, să te asculți și să faci alegeri diferite.

Un alt sfat prost este: „iubește-te pe tine și o să vină și bărbatul potrivit”. Sună frumos, dar de multe ori pune și mai multă presiune pe femeie. Pentru că ea nu are nevoie de încă un slogan. Are nevoie să înțeleagă de ce acceptă puțin, de ce se pierde în relații și de ce confundă iubirea cu așteptarea.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt.

Mă opresc și respir. Nu încerc să rezolv imediat problema.

Îmi dau câteva minute să observ ce simt, ce parte din mine s-a activat și de ce are nevoie. Abia apoi aleg următorul pas.

Fac asta și în zilele grele, nu doar cu femeile cu care lucrez. Exact acolo aplic ce predau: mă opresc, observ ce se întâmplă în mine și nu mă abandonez.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?

I-aș recomanda să își cumpere un caiet, un pix și o cafea.

Să meargă într-un parc sau într-un loc liniștit, să lase telefonul deoparte și să scrie trei lucruri:

Ce mă doare acum?

Ce tot amân?

Care este un pas mic pe care îl pot face azi?

Apoi să facă acel pas în aceeași zi, oricât de mic ar fi.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?

Ideea care mi-a schimbat fundamental modul în care lucrez este că emoțiile nu sunt problema, ele sunt mesaje.

Când mă opresc, le ascult și descopăr nevoia din spatele lor, pot face alegeri diferite. Aceasta este baza întregii mele metode de lucru.

Iar ca și carte care m-a luminat, e „Nectar pentru suflet”, de Valeria și Vladimir Dubrovskiy.

Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?

Am în telefon o notiță numită „STOP. Respir. Observ.”

Când simt că mă activez emoțional, nu iau decizii imediat. Deschid această notiță și îmi pun câteva întrebări simple:

Ce simt acum?

Ce parte din mine s-a activat?

De ce are nevoie?

Care este cea mai mică alegere pe care o pot face acum?

Este o practică de câteva minute care mă ajută să răspund conștient, nu automat. O recomand oricui își dorește mai multă liniște și claritate în viața de zi cu zi.

Și mai am un reminder, în fiecare zi la ora 18: „Merit. Sunt suficientă.” Asta mă conectează instant cu mine.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?

În această perioadă nu urmăresc un singur mentor. Învăț din mai multe surse și, mai ales, din practica de zi cu zi cu femeile cu care lucrez.

Fiecare sesiune îmi confirmă că schimbarea începe atunci când înveți să te oprești, să te asculți și să înțelegi ce se întâmplă în interiorul tău. Pentru mine, experiența directă este cel mai valoros profesor.

Sunt pentru mentori și văd diferența, dar mă las ghidată de intuiția mea. La acest moment, Adriana Radu e unul dintre mentorii mei. Îmi oferă un spațiu de creștere în care mă văd așa cum sunt și mă ghidează către următorul pas cu blândețe, deși nu îi place acest cuvânt, dar și cu fermitate, prin propriul exemplu. Afirm că Dumnezeu e mentorul principal.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Cea mai grea decizie a fost să renunț la ceea ce nu mă mai reprezenta și să-mi construiesc propriul drum profesional.

După ani în care am învățat și am lucrat în programele altora, am ales să am încredere în propria mea metodă și în propria mea voce. Nu a fost o decizie luată dintr-o zi în alta. A fost însoțită de frică, îndoială și multe întrebări.

Am luat-o oprindu-mă, ascultându-mă și făcând pași mici, chiar și atunci când nu aveam toate răspunsurile. Astăzi știu că nu a fost despre a avea certitudini, ci despre a-mi fi loială mie însămi.

M-a marcat când Andreea mi-a spus: „Paty, ai fost pentru mine persoana de care aveam nevoie ca să depășesc etapele divorțului și să mă reconstruiesc.” Mi-a spus că prezența și ghidarea mea au fost dincolo de spațiul terapeutic. Că pentru ea am fost ca o mamă. Asta m-a atins profund.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ce crezi că știe toată lumea.

Am învățat că nu devii curajoasă luptând cu frica, ci rămânând lângă partea din tine care se teme. Când acea parte se simte văzută și ascultată, curajul apare firesc.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

Pentru mine, să merg înainte fără garanții înseamnă să fac pasul chiar și atunci când nu știu dacă va ieși.

Așa mi-am creat comunitatea, webinarul, programele și metoda de lucru. Nu am avut garanția că se vor înscrie femei sau că va funcționa. Am avut doar convingerea că ceea ce ofer poate aduce valoare.

Astăzi, în comunitatea de WhatsApp sunt aproape 170 de femei, în grupul de Facebook în jur de 400 și pe lista de email peste 500. Niciuna dintre ele nu exista în ziua în care am făcut primul pas.

Astăzi nu mai aștept să dispară frica. Aleg să acționez în prezența ei. Pentru mine, asta înseamnă să merg înainte fără garanții.

Fiecare pas făcut în necunoscut te aduce mai aproape de tine și îți poate schimba viața.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?

„După ce termină copilul școala, mă ocup și de mine.” „După nunta din familie.” „După vacanță.” „După ce se mai liniștesc lucrurile.” Și așa trece încă o lună. Încă un an. Încă o relație în care se pune pe ultimul loc. Amânarea pare uneori o alegere rațională. Dar de multe ori este felul în care o femeie continuă să se abandoneze fără să-și dea seama.

Îți dau permisiunea să nu te mai abandonezi. Să-ți asculți vocea, să-ți respecți ritmul și să alegi ceea ce este adevărat pentru tine, chiar dacă nu toată lumea va înțelege.

Uneori, un singur pas făcut în acord cu tine poate schimba direcția întregii tale vieți.